ATENȚIE! Este posibil ca videoclipul să nu meargă dacă folosiți AdBlock!

Advertisement
Îţi place ?→ 


Advertisement

loading...

Dumnezeu s-a aratat pe cer, iti vor da lacrimile. Distribuie si tu. VIDEO

  • Uploaded 3 weeks ago in the category Romania

    Învierea dreptului Lazăr la patru zile după moartea sa, încununare apoteotică a atâtor minuni făcute de Hristos, avea să impresioneze mulţime de oameni.

    Aflând

    ...

    Învierea dreptului Lazăr la patru zile după moartea sa, încununare apoteotică a atâtor minuni făcute de Hristos, avea să impresioneze mulţime de oameni.

    Aflând de vestea învierii unui om mort de patru zile, mulţime de oameni să vină să-L vadă împreună cu Hristos.

    Venind din Betania, acum intra în Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu, unde Ziditorul a toate a revelat cuvântul Său, simbol pentru tot ceea ce Dumnezeu a dorit poporului Său.

    Învierea lui Lazăr era cea de a treia într-un fel de drum urcător spre înviere şi viaţă.

    Ne amintim că prima a fost învierea fiicei lui Iair, care ar fi putut considerată şi ca o moarte clinică; a doua, aceea a fiului văduvei din Nain tocmai când, împreună cu cei care o însoţeau ieşeau din oraş, într-un fel de confruntare între moarte şi Domnul Vieţii, biruitor al morţii.

    Acum, Lazăr se stinsese din viaţă de patru şi fusese îngropat iar Marta spune că trupul lui avea semne de descompunere.

    Copleşită de durere, ea L-a primit zicând: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.” I-a răspuns Hristos: „Eu sunt Învierea şi Viaţa”, cel care a adus toate de la nefiinţă la fiinţă are puterea de a birui şi moartea pentru că nu ea are ultimul cuvânt de spus asupra omului.

    Creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, omul nu este o fiinţă spre moarte, Părintele ceresc nu putea lăsa „coroana creaţiei” Sale să treacă în nefiinţa din care l-a scos, făcându-l din pământ cu mâinile Sale şi suflând peste el Duh Sfânt.

    Ar fi fost absurd ca „Cel ce toate cu înţelepciune l-ea făcut” să accepte moartea ca punct final al lucrării Sale, să secere omul pe care îl iubea şi pentru care L-a trimis pe Fiul Său să-l ridice din blestemul pe care singur la abătut în felul său.

    Acum Fiul Său făcut Fiu al Omului se confrunta cu moartea prietenului Său şi, aflând, a „lăcrimat”.

    Simbol al neputinţei omeneşti în faţa suferinţei şi morţii dar şi al iubirii ca încredere în viaţa, lacrimile sunt dar dumnezeiesc, aducând liniştea împăcării cu tot ceea ce Domnul dă după înţelepciunea Sa iubitoare.

    Lacrimile pentru Lazăr erau pentru întreaga fire omenească gemând sub blestemul morţii, suferinţa Fiului lui Dumnezeu pentru omul pe care l-a făcut şi care singur s-a dat morţii.

    Este învierea care premerge pe cea de obşte care fi-va la sfârşitul veacurilor.

    Pe Lazăr îl învie prin cuvânt, amintind de cele spuse de David: „El a zis şi s-a făcut, El a poruncit şi s-au zidit.” A făcut-o rostind ca o chemare directă, normal cumva, unui care aude şi poate răspunde, cum s-au şi petrecut lucrurile.

    Din mormântul în care era închis, Lazăr a auzit chemarea ca o putere care l-a scos din întuneric: „Lazăre, vino afară”; ieşi din întunericul pentru care nu eşti făcut şi vin la lumina zilei, aici este locul tău, fiindcă locul omului este în lumina cea fiitoare.

    De luat aminte că întreaga lucrare a lui Hristos este teandrică, purtând în adâncul ei îngemănarea firii divine cu aceea umană, fiecare act purtând împerecheate pecetea divină şi cea omenească, anume ca şi noi, oameni fiind să ne putem îndumnezei.

    A lăcrimat deci Iisus ca om îndurerat de moartea prietenului cum şi comentau cei de faţă cât de mult l-a iubit.

    Domnul iubeşte pe cei care cunosc şi împlinesc poruncile Lui.

    Ca Dumnezeu – Cuvântul prin care toate s-au făcut, Hristos a rostit parcă ignorând moartea, chemându-l ca odinioară iar Lazăr (cu sens de Dumnezeu ajută) a ieşit la auzul glasului Său.

    Ce minunat ar fi dacă şi noi, aflaţi în moartea păcatelor, ne-am strădui să auzim chemarea lui Hristos: „Vino afară” şi, făcând-o să-L vedem întâmpinându-ne; să-L auzim spunând: ieşi din păcat şi fii împreună lucrător cu Mine, împreună trăitor cu Mine, Cel ce sunt „Învierea şi viaţa”.

    Dacă în moarte omul a căzut singur, ignorând porunca divină, dacă moartea pecetluia viaţa definitiv, învierea a venit de la Cel care l-a făcut cu mâinile Sale.

    Sf.

    Atanasie cel Mare îndeamnă: „Aţi văzut această cinstire publică, anume că Lazăr a fost dintre cei care s-au încrezut în Hristos.

    Aţi văzut că i-a dat din nou viaţa şi l-a scos din mâna morţii, dar i-a dat şi această cinste de a şedea cu el la cină… Aţi văzut bunăvoinţa bine împlinită…Vino la Mine Lazăre şi eu îţi voi lua mirosul rău ce este în trupul tău peste care a domnit moartea şi îţi voi da mireasmă dulce…Vezi, voi merge în Ierusalim şi toată lumea te va vedea mergând cu Mine în acest trup în care ai dormit în mormânt patru zile.

    Pe urmă îţi voi da viaţă ca, din nou, cu adevărat le-ai slujit oamenilor.

    Căci potrivit măsurii cu care măsoară cineva, îi va fi şi lui măsurat.”

show more show less
    Comments (0)